Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță, într-un comunicat de presă, că a efectuat plăți către beneficiari și a trimis spre decontare la Comisia Europeană o sumă record de 1,083 miliarde euro în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021, pentru Programele Operaționale pe care le gestionează, din care 850 milioane euro au fost deja rambursate.
Spre comparație, în 2020 pe aceeași perioadă suma trimisă la Comisie a fost de circa 364 milioane euro, în 2019 – 313,4 milioane euro iar în 2018 – 260,9 milioane euro, precizează sursa citată.
„Derularea tuturor proiectelor în bune condiții, pentru un impact real al fondurilor structurale, se reflectă în ritmul cheltuirii acestor finanțări. Este ceea ce ne-am propus prin programul de Guvernare și am demonstrat în primele 6 luni ale anului”, a declarat ministrul Cristian Ghinea, citat în comunicat.
De asemenea, execuția bugetară se situează la aceeași dată, la 70% din alocarea pentru anul 2021, iar pentru buna funcționare a proiectelor care sunt în derulare, este necesară o suplimentare de la bugetul de stat.
„Am prezentat ieri Ministerului de Finanțe în cadrul discuțiilor pe marginea rectificării bugetului de stat, stadiul execuției bugetare aferentă cofinanțării pentru proiectele finanțate din fonduri europene care se apropie la acest moment de alocarea întregului an 2020. Pentru toate autoritățile de management ale MIPE sunt necesare alocări suplimentare, nivelul sumelor trimise anul acesta fiind deja cât precedenții trei ani la un loc. Această ştire ne bucură în primul rând pentru efectele în viața noastră ale investițiilor realizate din fonduri europene, pentru aportul în bugetul de stat al acestor sume, dar, mai ales, din perspectiva îngrijorărilor legate de capacitatea administrativă de a face față acestei triple provocări reprezentată de închiderea actualului exercițiu financiar, derularea PNRR şi implementarea noii perioade de programare. Iatā că putem vorbi despre un prim test pe care-l trecem, ingredientele de care avem nevoie fiind proiecte mature, respectarea graficelor de îndeplinire a contractelor şi management performant, atât la nivelul beneficiarilor cât şi la nivelul autorităților de management”, a spus Marius Vasiliu, secretar de stat MIPE.
România are alocată o sumă totală de 33,7 miliarde euro pentru Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI) pentru perioada 2014-2020. În prezent, rata de absorbție este de 51%, în sumă de 17,3 miliarde euro, iar rata de contractare a depășit 145% (întreaga sumă este supra-contractată). Proiectele se află în diferite faze de execuție și trebuie încheiate până în anul 2023.
sursa foto: Pexels