Ministrul Investițiilor Cristian Ghinea, la moțiunea de cenzură depusă împotriva sa: rata de absorbție a fondurilor europene e de 55%

Cristian Ghinea InquamPhotos - Octav Ganea 1 Foto: Cristian Ghinea (InquamPhotos / Octav Ganea)

Textul moţiunii este un banc prost, sunt cinci mari minciuni în document care se pot verifica uşor din informaţii publice, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple depuse de PSD împotriva sa, potrivit Agerpres. Plenul Camerei Deputaţilor s-a întrunit, luni, pentru a dezbate moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, votul urmând să fie dat marţi.

În ceea ce priveşte acuzaţia potrivit căreia România pierde bani mulţi în fiecare zi, ministrul citat a menţionat că până acum au intrat în ţară 1,6 miliarde de euro iar alţi 2,3 miliarde de euro vor intra până în luna decembrie. În ceea ce privește rata absorbţiei fondurilor europene, ministrul de resort a menţionat că pentru exerciţiul curent aceasta este de 55%, în marja mediei europene de 58% şi peste rata unor ţări precum Italia, Spania, Danemarca sau Olanda.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ca răspuns la acuzaţia potrivit căreia Guvernul nu a alocat bani pentru gestionarea crizei sanitare COVID 19, oficialul a precizat că 2,7 miliarde de lei au fost alocaţi în ultimul an pentru dotarea spitalelor din România.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere