Ministrul Transporturilor: 200 de utilaje și peste 400 de muncitori lucrează pe Autostrada A1, între Margina şi Holdea/ Porțiunea aceasta ar urma să fie gata vara viitoare

tunelul 1 (T1) de pe sectorul A1 Margina - Holdea 8 Sursa foto: Facebook/ DRDP Timișoara

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a menţionat că se lucrează în ritm bun pe porțiunea de autostradă A1, între Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi că sunt pe şantier 200 de utilaje şi 400-500 de muncitori, transmite News.ro. Grindeanu a afirmat că nu există niciun risc să se poardă finanţarea din PNRR pentru acest tronson.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Pe autostrada am trecut, venind spre Timişoara, sunt 200 de utilaje, cu 400-500 de muncitori, ceea ce ne face optimişti să credem că termenul de finalizare, vara anului viitor, va fi respectat. Nu există niciun risc să se piardă finanţarea. Nu sunt riscurile în acest moment, se lucrează. Vorbim de aproape10 km”, a declarat, sâmbătă, Sorin Grindeanu.

Ministrul a mai spus că, deşi la nivelul Parlamentului European s-a decis prelungirea termenului pentru cheltuirea banilor din PNRR, constructorii trebuie să îşi respecte termenele iniţiale.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
trazactii calcule sedintă
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

”PNRR-ul în acest moment are ca termen undeva luna august 2026. Nu pun în discuţie că la nivel de Parlament European s-a dat o aprobare pentru prelungire cu încă 18 luni. Nu. Constructorul trebuie să respecte termenul care este acum, a prevăzut în PNRR şi anume august anul viitor”, a precizat Sorin Grindeanu.

Acesta a povestit că la preluarea mandatului, la finalul anului 2021, proiectul era blocat.

”În 2022, chiar cred că început de 2023, s-a organizat licitaţia, s-ar refăcut proiectul şi s-a intrat în această zonă de proiectare plus execuţie. A câştigat o companie care şi-a respectat de fiecare dată termenele asumate. Şi chiar a devansat termenele faţă de ceea ce se spunea în contract”, a mai declarat ministrul.

Grindeanu a mai spus şi că UMB, constructorul de pe tronsonul Margina – Holdea, firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, e compania cu cei mai mulţi kilometri de autostrada în lucru din Europa.

”UMB-ul cred că este compania cu cei mai mulţi kilometri de autostradă în lucru din Europa. Eu nu ştiu să fie cineva cu mai mulţi kilometri în lucru. Undeva spre 400 de kilometri de autostradă, în acest moment, contractaţi în lucru, în execuţie. Exclusiv pe teritoriul naţional al României”, a mai spus Grindeanu.

Finalizarea tronsonului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, de 9,13 km, bucata dintre Margina şi Holdea, este una dintre cele mai aşteptate lucrări de infrastructură din vestul ţării, deoarece drumul naţional DN 68A este cel mai tranzitat din zonă, el preluând tot traficul de pe autostradă.

Noua bucată de autostradă va avea două ”tuneluri pentru urşi”, ce vor măsura, însumat, 2,13 km de tunel forat. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecţionale, cu platforma de 11,25 m.

Întreg segmentul Margina – Holdea, care se face cu bani din PNRR, trebuie să fie finalizat în 2026.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.