Potrivit TPARK, companie activă în piața în soluții de gestionare a parcării, în luna aprilie a acestui an s-au înregistrat cu peste 500% mai multe tranzacții pentru parcare prin intermediul aplicației decât în aceeași perioadă din 2020, an marcat de pandemia COVID-19 și restricții de circulație. Valoarea medie a unei tranzacții de parcare a rămas relativ neschimbată în aprilie 2021, față de aceeași lună a anului 2019, circa 0.8 euro.
„Sectorul parcărilor a avut de suferit în anul pandemic 2020, după cum era de așteptat, mai ales în perioada de izolare socială. Cifrele arată că anul acesta lucrurile încep să revină la normal, cel puțin în privința mobilității românilor”, a declarat Claudiu Suma, CEO TPARK.
TPARK, aplicație dezvoltată de specialiști români, a înregistrat și o creștere a numărului locurilor de parcare înrolate în aplicație cu 9.6% în ultimii doi ani (aprilie 2019 – aprilie 2021. Datele TPARK mai arată și că valoarea medie a unei tranzacții de parcare a rămas relativ neschimbată în aprilie 2021, față de aceeași lună a anului 2019, circa 0.8 euro.
De asemenea, numărul tranzacțiilor achitate prin card bancar a înregistrat o creștere mai mare de 1000% în aprilie 2021, față de aceeași perioadă din 2019, ceea ce arată un apetit mai crescut al românilor pentru plățile digitale.
Prin intermediul aplicației TPARK, utilizatorii pot efectua plata parcării, a vignetelor pentru România, Ungaria și, în curând Bulgaria, pot achita amenzile de parcare și taxa de pod de la Fetești. Aplicația este disponibilă în 50 de orașe din România. Aplicația procesează peste 10 milioane de tranzacții de parcare anual, are peste 650.000 de utilizatori și mai mult de 800.000 de mașini înmatriculate, potrivit reprezentanților operatorului.