Peste jumătate dintre prizele de încărcare din Europa sunt în Germania și Olanda, spune secretarul general al ACAROM

masina electrica, statie incarcare Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Mai mult de 50% dintre prizele de încărcare din Europa sunt în două ţări – Germania şi Olanda, în timp ce, în România, dezvoltarea unei reţele reprezintă o mare provocare, a declarat, joi, în cadrul unui eveniment de specialitate, Adrian Sandu, secretar general şi membru în board-ul Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Vedem o dezvoltare a infrastructurii (pentru încărcarea maşinilor electrice, n.r.). Mai mult de 50% dintre prizele de încărcare din Europa sunt în două ţări – Germania şi Olanda. În România avem o dezvoltare bazată atât pe programele lansate pentru primării, mai puternice din punct de vedere financiar, cât şi de anumite companii care au început să implementeze în România reţele de încărcare pentru vehicule electrice. Aceasta reprezintă o mare provocare, mai ales că pe autostradă nu am văzut până acum decât două prize, pe Bucureşti-Piteşti, la două benzinării. În rest, infrastructura cam lipseşte pe drumurile din afara localităţii. Şi aici vorbim de provocări, provocări în dezvoltarea electro-mobilităţii şi a mobilităţii verzi”, a afirmat Sandu.

Reprezentantul ACAROM a subliniat faptul că, la momentul actual, există “o schimbare din ce în ce mai puternică pe drumurile din Europa, pe drumurile din România, pe piaţa auto europeană”.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

“În ceea ce priveşte industria auto europeană şi mondială, toată lumea vorbeşte de “Green”. Avem un prag în Europa, 2035, pe care toţi trebuie să-l respectăm, să fim “verzi” total, nu verde spre maro sau spre altă culoare, ci verde-verde, adică “Zero emisii” de CO2. Vedem că unele ţări deja au început să accelereze tranziţia aceasta către vehicule verzi şi aici avem o mare concurenţă în Europa din partea producătorilor chinezi care vin cu vehicule şi cu tehnologii de ultimă oră, au şi acces la fonduri, la materiale şi la resurse care să le permită acest lucru. În Europa, avem deja strategii anunţate ale constructorilor de vehicule, strategii care prevăd lansarea din ce în ce mai mult a multor modele electrificate sau full electrice până în 2030, chiar 2035. Astfel, asistăm la o tranziţie cum n-am mai avut loc în industria auto de la începuturile ei şi până în prezent”, a spus Adrian Sandu.

Lideri de opinie în tehnologiile verzi şi politici publice participă, joi, la o conferinţă dedicată mobilităţii electrice, ca parte a ediţiei a IV-a a evenimentului Green Mobility Conference.