Platformă: Cele mai mari salarii nete au fost anul trecut în IT, energie și producție

tanar, student, calculator Foto: Martinena Guerrero/ Dreamstime.com

Salariile nete maxime în 2023 au fost în domeniile IT, energie şi producţie, iar cele mai mici au fost în producţie, contabilitate, administrativ și operaţiuni şi vânzări, relatează Agerpres, care citează date Undelucram.ro, comunitate online a angajaţilor din România.

Astfel, în 2023, cel mai mare salariu a fost înregistrat în IT, valoarea acestuia fiind de 33.000 de lei net pe lună, mai mult cu 8,9% faţă de 2022. În schimb, valoarea salariului mediu, dar şi a celui minim în IT a crescut cu mult mai puţin (aproximativ 200 – 250 de lei) la 7.654 de lei net pe lună, respectiv 2.650 de lei net pe lună.

Potrivit unui comunicat al platformei, în IT şi energie s-au înregistrat anul trecut cele mai mari salarii maxime, dar şi cele mai mari creşteri ale acestuia, avansul fiind de 2.700 de lei în IT şi de 2.480 de lei în domeniul energiei.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Salariile “maxime cu cele mai mici valori” au fost în domenii precum suport clienţi, contabilitate şi administrativ/operaţiuni, acestea având valori în jurul a 10.000 de lei net pe lună.

Pentru o parte importantă dintre domeniile analizate (marketing, achiziţii, administrativ/operaţiuni, contabilitate, servicii suport) salariul mediu a crescut cu aproximativ 10% în 2023, dar au fost şi creşteri mult mai mari. Astfel, în domeniul energiei, salariul mediu s-a majorat în 2023 cu aproximativ 25%, iar în cel al serviciilor de legal cu 15%.

Şi valoarea salariilor minime a crescut în fiecare industrie, însă nesemnificativ (cu cifre cuprinse între 100 – 340 de lei), arată analiza Undelucram.ro. Cea mai mare creştere a salariului minim a fost în energie, de la 2.350 la 2.690 (340 de lei), domeniul energiei fiind urmat de HR, cu o creştere de aproximativ 300 de lei a salariului minim net lunar.

Cele mai mari salarii minime au fost în 2023 în energie (2.690), IT (2.650 de lei) şi în domeniul achiziţiilor (2.450 de lei). În schimb, cele mai mici salarii minime au fost în domenii precum producţie (2.050 de lei), vânzări, administrativ/operaţiuni şi servicii suport clienţi, în toate aceste trei zone salariul minim fiind de 2.100 de lei.

Totodată, anul trecut, în toate domeniile salariul minim a depăşit 2.000 de lei, comparativ cu 2022, când încă erau domenii (precum producţie, HR, marketing, administrativ/operaţiuni, servicii suport clienţi) în care angajaţii câştigau 1.900 de lei. Creşterea a fost determinată de faptul că salariul minim net pe economie a fost majorat în octombrie la 2.079 (de la 1.898), aproximativ 1,9 milioane de angajaţi beneficiind de această măsură a Guvernului.

“Analiza noastră ne arată că salariile au crescut în 2023 în toate domeniile şi pe toate segmentele valorice. Astfel, deficitul de candidaţi din piaţă determină angajatorii să facă şi mai multe eforturi în găsirea oamenilor potriviţi, iar această situaţie vine la pachet şi cu o calibrare mai bună între profilele acestora şi aşteptările salariale pe măsură. Totodată, modificarea anuală a indicelui preţurilor de consum a pus şi poate pune o presiune şi mai mare pe creşterile salariale. Însă, dincolo de inflaţie sau lipsa de oameni, un factor important în evoluţia salariilor în următorii ani îl va constitui transparentizarea obligatorie a acestora în spaţiul Uniunii Europene, un pas necesar în care noi am crezut încă din 2011, de când am lansat platforma Undelucram”, a declarat Costin Tudor, director general şi fondator al Undelucram.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: