Producătorul de vehicule electrice Tesla va construi o nouă fabrică în Mexic, spune președintele țării

tesla sursa foto: Pixabay

Producătorul de vehicule electrice Tesla va construi o nouă fabrică în oraşul Monterrey, din nordul Mexicului, a declarat marţi preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador, înlăturând temerile că guvernul său ar putea bloca acordul din cauza deficitului de apă, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Ştirea oferă un impuls Mexicului, care lucrează pentru a se impune ca un hub pentru aşa-numitul nearshoring (transferarea activităţilor într-o ţară apropiată n.r.) al investiţiilor, valorificând tensiunile geopolitice şi întreruperile lanţului de aprovizionare cauzate de pandemia de Covid-19 prin atragerea capacităţii de producţie în America de Nord şi departe de Asia.

Lopez Obrador a spus că cele două părţi au ajuns la un acord după o convorbire cu şeful Tesla, Elon Musk, luni, în urma unei conversaţii separate despre care el a spus că a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

”Aceasta va reprezenta o investiţie considerabilă şi multe, multe locuri de muncă”, a declarat Lopez Obrador reporterilor, spunând că Musk a fost receptiv la preocupările Mexicului şi a acceptat propunerile acestuia.

Vorbind la o conferinţă de presă, Lopez Obrador a spus că Tesla va oferi probabil mai multe detalii despre planurile sale miercuri.

Musk urmează să organizeze miercuri ”Ziua Investitorului” miercuri, în timpul căreia îşi va prezenta ”Partea a treia a planului general”.

Tesla nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii. Discuţia telefonică dintre cei doi a avut loc după ce Lopez Obrador a stârnit vineri temeri că ar putea bloca investiţia în Monterrey dacă apa va fi deficitară în regiunea aridă.

Preşedintele a spus că Musk a înţeles provocarea reprezentată de deficitul de apă şi că compania îşi va lua o serie de angajamente ca parte a acordului.

Discuţiile în jurul Tesla au fost un test major al modului în care investitorii au răspuns naţionalismului de resurse al lui Lopez Obrador, care a stârnit în mod persistent îndoieli în rândul grupurilor de afaceri.

Speculaţiile cu privire la perspectiva ca Tesla să meargă în Mexic au circulat de luni de zile, iar uzina urmează să devină una dintre investiţiile majore ale administraţiei lui Lopez Obrador.

Mexicul a primit cele mai mari fluxuri de investiţii străine directe din ultimii ani în 2022, au arătat datele oficiale, deoarece întreprinderile au profitat de o forţă de muncă calificată şi cu costuri mai mici, care a făcut din ţară un centru global al industriei auto.

Cu toate acestea, investiţiile totale au fost frânată de îngrijorările companiilor provocate de eforturile lui Lopez Obrador de a consolida controlul statului asupra pieţei energetice în detrimentul capitalului privat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: