România avea 86.338 km de drumuri publice, la finele anului 2022. Mai mult de un sfert sunt drumuri pietruite şi de pământ / Lungimea căilor ferate era de 10.615 km

Drum Expres Lot 2

Lungimea drumurilor publice din România totaliza 86.338 kilometri (km), la finele anului 2022, din care aproape jumătate erau modernizate, în timp ce calea ferată se întindea pe 10.615 km, din care 56,2% fiind reprezentate de căi principale, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, la 31 decembrie 2022, din totalul drumurilor publice, 17.582 km (20,4%) erau drumuri naţionale, 35.132 km (40,7%) drumuri judeţene şi 33.622 km (38,9%) drumuri comunale.

Din punct de vedere al tipului de acoperământ, structura reţelei de drumuri publice se prezenta astfel: 48,2% (41.653 km) drumuri modernizate (în proporţie de 94,1% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 24,3% (20.956 km) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere, respectiv 27,5% (23.727 km) drumuri pietruite şi de pământ.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 29,9% din lungimea drumurilor modernizate şi 41,1% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

Datele INS arată că, din lungimea drumurilor naţionale, 6.197 km (35,2%) erau drumuri europene, 949 km (5,4%) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 2.064 km (11,7%) erau drumuri cu patru benzi, 308 km (1,8%) drumuri cu trei benzi, şi 35 km (0,2%) drumuri cu şase benzi.

De asemenea, lungimea drumurilor judeţene cuprindea, în proporţie de 49,2%, drumuri modernizate, iar 35% dintre drumurile comunale erau pietruite.

La finele anului 2022, lungimea liniilor de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însuma 10.615 km, din care 10.519 km (99,1%) linii cu ecartament normal, 91 km (0,9%) linii cu ecartament larg şi 5 km linii cu ecartament îngust.

Totodată, densitatea liniilor la 1.000 km pătraţi de teritoriu era de 44,5. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (206,3 la mie), regiunea Vest (60 la mie), regiunea Nord-Vest (47,9 la mie) şi regiunea Sud-Muntenia (43,8 la mie).

La aceeaşi dată, lungimea căilor principale era de 5.961 km, echivalentul a 56,2% din lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare.