Spania, a patra economie a zonei euro, a înregistrat un avans uşor mai ridicat decât se estima în 2021, în urma majorării consumului, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Spania a fost una dintre economiile cele mai afectate de pandemie în 2020, PIB-ul înregistrând o scădere de 11%.
În 2021, PIB-ul Spaniei a crescut cu 5,1%, faţă de o expansiune de 5% previzionată iniţial, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INE). Datele privind trimestrul patru din 2021 au fost îmbunătăţite, indicând un avans al economiei de 2,2%, faţă de estimarea preliminară de 2%, în urma majorării consumului, a investiţiilor companiilor şi a exporturilor.
Cheltuielile gospodăriilor au înregistrat o expansiune de 1,5% în ultimele trei luni din 2021, mai mult decât dublu faţă de avansul de trimestrul trei din 2021, în timp ce sectorul construcţiilor a crescut cu 3,4%.
În pofida revizuirii în creştere a datelor INE, creşterea din 2021 este mult sub ţinta Guvernului, de 6,5%, iar mulţi analişti şi-au înrăutăţit previziunile pentru 2022.
Ministrul Economiei, Nadia Calvino, a avertizat că efectele invadării Ucrainei de către Rusia ar putea încetini redresarea economiei spaniole, dar autorităţile de la Madrid încă nu au revizuit estimarea privind un avans al PIB-ul Spaniei de 7% în 2022.