Ajutoarele sociale vor crește anual din 2022, după 13 ani în care au fost înghețate

Bani, monede / Foto: Pexels.com Foto: Pexels.com

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care ajutoarele sociale, precum indemnizaţia de şomaj, ajutorul pentru încălzire sau venitul minim garantat, vor fi majorate în fiecare an. Inițiativa prevede indexarea anuală a indicelui în funcție de care sunt calculate aceste beneficii. Acest indicator nu a mai fost majorat de 13 ani.

Indicatorul social de referință (ISR), în raport cu care sunt calculate toate prestațiile sociale, va fi indexat anual, cu rata medie a inflației din anul precedent. Măsura se va aplica de anul viitor. În prezent, ISR are valoarea de 500 de lei, același nivel din 2008.

Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti – cu excepţia indemnizaţiei de şomaj – suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Valoarea indicatorului social de referință se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Național de Statistică. În situația în care rata medie anuală a inflației are valoare negativă, se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referință”, arată proiectul de lege adoptat.

Acest lucru va fi valabil doar dacă rata anuală a inflaţiei are, în anul anterior, o valoare pozitivă. În schimb, dacă aceasta va fi negativă, atunci se păstrează ultima valoare a ISR.

Măsura se va aplica astfel de la 1 martie 2022.

Anul trecut, președintele Klaus Iohannis a trimis la reexaminare acest proiect, afirmând că majorarea acestui indicator conduce la majorări direct proporţionale ale cuantumurilor măsurilor de sprijin în cazul şomajului, precum şi a beneficiilor şi beneficiarilor de asistenţă socială, influenţând astfel valoarea prestaţiilor băneşti suportate din bugetul asigurărilor de şomaj şi din bugetul de stat.a

Atunci, parlamentarii au stabilit o creștere mult mai accelerată a ISR, de 140%, de la 500 de lei la 1.200 lei, în numai trei ani. Impactul bugetar al creşterii într-un singur an era calculat de iniţiatorul legii la 10,4 miliarde lei anual, sau 0,99 puncte procentuale din PIB (2019), în timp ce Guvernul estima un impact bugetar anual de 856 milioane de lei lunar, adică peste 10 miliarde de lei anual.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Bună ziua .din păcat ne confruntăm cu sărăcie anul2021 .ăs multe familii nevoiase nu le ajung banii unde sunt 6 persoane cumpără-le haine .Alimente .plătește Electrica.plus ce mai ai altele cheltuiel la casă.etc…

  2. Bună ziua Domnilor parlamentari .Alocația de stat de 4 copii se duc banii pe ei nici numea jung cumpără-le haine necesar de școală Ajutor social care au și alocație de stat nule ajung plătește curentul.gazul.cheltuielile casei.etc.unde să-mi cumperi Alimente sa te răcești pe lună cu 6persoane te plângi dar nimeni nu-ți ănțelege bunul Dumnezeu atăt

  3. Bună ziua .din păcat România se luptă cu sărăcie.Mare. din păcat .undes mai multe familii săraci.nu ajung banii că umblă la școală copii .cumpără-le necesar.la copii care umblă la școală. +plătește curentul.+plătește apa+gazu+etc din ce mai trăiesc oamenii acea.???? În caz dacă se măresc Alocațiile la copii și Ajutorsocial Alocația suplimentară .mai un pic traiu altcumva erau gândiți-vă oameni bun și la oameni săraci ăn Numele lu Dumnezeu. Ei din ce trăiesc

  4. Traiesc cu un ajutor social nu meajug bani de plantarea datoriilor dar de mîncare 142 romi deabea mă chinui să traiesc am lucrat 7 ani mea murit sotu am rămas cu 4 copii mici 2 ani 4 ani 5ani 9 ani m-am descurcat foarte greu cu o pesie de urmaș și cu ajutorul social

  5. interveniti acolo unde deja aveti lege, mai puneti ceva la pensii ..ca e numai 800 de lei ca-i 1000 ,1300,1500,dar nu va ganditi nu va pasa si uitati alta categorie mult saraca,batranii persoanele sin gure trecute de 65 de ani care nu au pensii si supravetuiesc cu ajutorul social de 142 de lei. din 2008 ne-ati uitat si nu va pasa.. cum dracu vene asta.. va faceti griji ca pensiile sunt prea mici si de persoanele in varsta,singure fara pensie nu va duce capu!!!

  6. Multe vorbe sărăcie așa fac parlamentari vorbesc- promit multe .și nimic:.! Cu restu Romăni ce o fi ? Nu vă teresează voi să fiți bine

  7. Voi să aveți comori și palate și pe cine nu duce capul să dorme afară și să nu măncă cum ăs oamenii străzii.voi să aveți căt mai mulți bani dar vine ceasul vostru ăncurănd vai de viețile voastre că lăsați orfani să moare și să chinuie

  8. vi se pare ca cei care nu au anii de vechime ,asi merita soarta dupa ce a-ti distrus fabrici,uzine etc. multi au rasmas fara posibilitatea de as comtinua activitatea in campul muncii..voi cei care ati condus tara dupa revolutie pana astazi unde sa furat si inca es mai fura…si voi spuneti ca statul cheltuie nu stiu cate milioane cu ajutoarele sociale..pe cand cei cu salarii pensiine nesimtite depasesc cu mult ajutorul pentru cei care sunt si fac parte din acest popor si nu au nici un venit.in ce tara ”traim ca sa nu murim” in ROMANIA.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.