Restituirea sumelor plătite de angajatori pentru concedii medicale în baza solicitărilor acestora depuse la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt înregistrează întârzieri de peste o jumătate de an, ultimele solicitări pentru care au fost făcute plăţi fiind din luna mai 2024, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Constanţa Florea, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Reprezentantul CAS Olt a precizat că în anul precedent au fost depuse 6.317 cereri de restituire pentru plata concediilor medicale şi indemnizaţiilor de asigurări sociale în valoare de peste 58,6 milioane lei.

“Sunt plătite cererile de restituire, plata concediilor medicale şi indemnizaţiilor de asigurări sociale, înregistrate la CAS Olt până la data de 8 mai 2024, urmând ca în această lună să se efectueze plăţi în valoare de peste 2,4 milioane lei”, a precizat joi, pentru AGERPRES, Constanţa Florea.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Anul trecut, CAS Olt a soluţionat 4.085 cereri de restituire în valoare de 36,5 milioane lei, iar în urma verificărilor certificatelor de concedii medicale a fost amânată plata pentru 151 de cereri care prezentau erori.

Printre erorile cel mai des întâlnite se numără neconcordanţe între codul indemnizaţiei şi codul diagnosticului, lipsa parafei medicului care a eliberat documentul, data acordării incorectă, lipsa unor avize, a stagiului de asigurare, documentaţie incompletă.

Numărul concediilor medicale acordate în anul 2024 faţă de anul anterior a fost în scădere, fiind înregistrate 54.860 de certificate de concediu medical, cu peste 6.700 certificate mai puţine faţă de 2023, potrivit unui comunicat de presă al CAS Olt transmis joi.

Peste jumătate dintre concediile medicale au fost acordate de medici din ambulatoriu, peste 22.000 au fost eliberate de medicii de familie şi peste 950 de medici din spitale.

“Cele mai multe concedii medicale acordate de medici au fost pentru boală obişnuită, urmate de concediile medicale acordate pentru urgenţă medico-chirurgicală 5.190, pentru sarcină şi lăuzie au fost eliberate 3.239 de certificate, pentru boală cardiovasculară 2.453 de certificate, iar pentru neoplazii şi SIDA 1.417 certificate”, se menţionează în comunicat.

În anul 2024 s-a observat o creştere a numărului concediilor medicale acordate pentru neoplazii şi SIDA cu aproximativ 200 de certificate, au crescut cu aproximativ 100 concediile pentru boli cardiovasculare şi au scăzut cu aproximativ 500 concediile pentru sarcină şi lăuzie, scădere fiind observată şi la concediile medicale pentru urgenţe medico-chirurgicale, de la peste 6.200 de certificate la aproximativ 5.200 de certificate.