ANPC lansează o adresă specială de e-mail dedicată celor care vor să semnaleze probleme cu creditele

banca, credit, calcule, calculator Sursa foto: Pexels

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) lansează o adresă specială de e-mail, cu scopul de a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele și să îi determine să ajungă într-o situație financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat, transmite instituția.

În urmă cu două zile, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că sancționează alte opt bănci din România, pentru practici comerciale înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor, după ce inițial au fost sancționate 11 bănci.

Conform anunțui de azi, la noua adresă, consumatorii pot semnala probleme cum ar fi creșterea exagerată a ratelor și, ca atare, a gradului său de îndatorare, față de momentul contractării creditului sau creșterea nejustificată a dobânzii aplicate pentru rambursarea creditului, comparativ cu prevederile contractuale. O altă problemă ce poate fi semnalată: prezentarea, la momentul ofertării, doar a soluției de rambursare cu rate egale (ponderea în rată fiind de 75% dobândă și 25% sold principal), fără a i se pune la dispoziție mai multe posibilități de rambursare pentru a alege.

Adresa de email este spsf@anpc.ro.

În cazul în care doriți să semnalați astfel de situații, transmiteți, pe adresa de e-mail menționată, scanarea următoarelor documente:

– contractul si scadențarul inițial;

– valoarea actuală a ratei;

– notificările primite de la bancă;

– venitul net al titularului, la momentul contractării și în prezent;

– corespondența pe care ați avut-o cu banca.

“Pentru documentarea comparativă a comisarilor ANPC care se ocupă de acest domeniu, în cazul în care locuiți sau munciți în altă țară a Uniunii Europene, dețineți un contract de împrumut încheiat cu o bancă de acolo și doriți să veniți în sprijinul instituției – pentru o imagine cât mai completă referitoare la abordarea acestei chestiuni la nivelul comunitar – trimiteți, pe aceeași adresă de e-mail, scanarea documentelor care să conțină nivelul ratelor, scadențarele, dobânzile sau orice altă informație referitoare la derularea creditului doriți să ne puneți la dispoziție, fără a ne dezvălui datele dvs. personale”, recomandă ANPC.

 

Sursa foto: Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *