Criza energetică din China riscă să perturbe pe termen lung lanţurile de aprovizionare, cumpărătorii din Europa şi Statele Unite fiind nevoiţi să aştepte mai mult mărfurile din cauza reducerii producţiei de către fabricile chineze, relatează News.ro, care citează Financial Times.
Proprietarilor de fabrici din China şi clienţilor lor din întreaga lume li s-a spus să se pregătească ca întreruperea alimentării cu energie electrică să devină o parte a vieţii, în condiţiile în care preşedintele Xi Jinping vrea să reducă dependenţa celei de-a doua mari economii a lumii de cărbune.
Lipsa carburanţilor a redus electricitatea furnizată gospodăriilor din nord-estul Chinei şi a provocat întreruperi ale activităţilor la fabricile din toată ţara.
Cererea de energie creşte însă în continuare, pe fondul cererii record pentru exporturile chineze, iar problemele vor fi agravate de perspectiva temperaturilor scăzute în timpul iernii.
În pofida valului de intervenţii ale guvernului condus de premierul Li Keqiang, producătorii chinezi şi multinaţionalele au fost îndemnate să sporească eficienţa energetică în fabricile lor şi să accelereze investiţiile în energie regenerabilă.
Trueanalog Strictly OEM, o fabrică care produce difuzoare lângă Guangzhou, este emblematică pentru criza care deja loveşte exportatorii din cauza întreruperilor frecvente ale furnizării de electricitate.
Proprietarul Philip Richardson a spus că compania sa se află într-o permanentă cursă de recuperare. ”Este efectul domino atunci când tăiaţi energia electrică: afectează direct adezivul folosit în linia de producţie, trebuie să resetăm, elimină 20-30% din productivitate din zi. . . Este într-adevăr o bătaie de cap “, a spus el.
Will Jones, directorul operaţional al British Home Enhancement Trade Association, a declarat că o treime dintre membrii săi din sectorul bricolajului şi grădinăritului au raportat că furnizorii şi-au extins termenele de livrare.
Efectul, a spus Jones, a fost o presiune inflaţionistă suplimentară şi o gamă mai largă de produse care lipsesc.
”Acest lucru are un impact asupra unei situaţii deja foarte dificile pentru furnizorii cu constrângeri legate de disponibilitatea spaţiului pe navele portcontainere şi costuri în spirală”, a spus Jones.
Guvernul chinez a adoptat o abordare pragmatică pe termen scurt pentru a aborda deficitul de energie, revenind la combustibili mai poluanţi, în pofida promisiunilor sale pe termen lung de a reduce utilziarea cărbunelui.
În ultima săptămână, guvernul a ordonat extinderea rapidă a minelor de cărbune. De asemenea, a decretat reforme radicale ale pieţei, obligând toţi generatorii de energie pe cărbune să vândă pe piaţa angro, permiţând creşterea preţurilor la electricitate cu până la 20% şi ridicând plafoanele de preţ pentru unii mari utilizatori.
Reformarea pieţei este un ”pas uriaş” spre liberalizarea sectorului energetic, a declarat David Fishman, analist energetic la Grupul Lantau.
Cu toate acestea, nu se preconizează că acţiunile guvernului vor pune capăt imediat întreruperilor alimentării cu energie electrică. Pe lângă tensiunile din sectorul imobiliar, lipsurile au adăugat o doză mare de incertitudine privind creşterea economiei chineze în trimestrul al treilea.
Comparativ cuexpansiunea puternică de 7,9% în al doilea trimestru, prognozele economiştilor chestionaţi de Bloomberg variază de la un maxim de 5,8% la un minim de 4,5%.
Multe dintre companii au fost cu adevărat surprinse de intensitatea ”penuriei ” de electricitate, a declarat Thomas Luedi expert în energie la firma de consultanţă Bain în Shanghai.
Luedi a adăugat că creşterea preţului energiei i-ar obliga rapid pe unii producători să reducă producţia. “Producătorii ineficienţi s-ar putea prăbuşi”, a spus el, dând ca exemplu producătorii siderurgici la scară mai mică.
În Guangdong, cel mai mare centru de producţie din China, oficiali de rang înalţi au declarat că aproape 150.000 de companii au fost afectate luna trecută de lipsa de energiei.
Oficialii din Guangdong au avertizat în privat că raţionalizările vor persista probabil. De asemenea, au încurajat companiile să îşi folosească propria producţie de energie electrică, ceea ce înseamnă probabil o utilizare şi mai mare a motorinei pentru producerea de energie electrică.
O mulţime de companii se vor întoarce în aceste condiţii la utilizarea de generatoare, dintre care unele sunt ilegale.
Sursa foto: Pixabay