Litoralul bulgăresc, aproape gol. Hotelier: sunt mai mulţi angajați decât turişti

litoral bulgaria plaja vacanta sursa G4Media Foto: G4Media.ro

În plin sezon estival, situația din stațiunile bugăreşti de pe litoralul Mării Negre este una dramatică, arată publicația locală Monitor, citată de Rador. Reprezentanţii hotelurilor şi restaurantelor sunt disperaţi și spun că sunt la un pas de faliment: ”vedeți şi dvs. care este situația – avem mai mulţi lucrători decât turiștii”, rezumă succint reprezentanţii sectorului. Această afirmație poate fi exagerată, dar descrie în mod elocvent situația din stațiunile de la malul mării, la jumătatea lunii iulie.

Sezonul merge cu o idee mai bine decât vara trecută, dar situația este încă dezamăgitoare. Majoritatea hotelurilor și caselor de oaspeţi de pe coasta de sud a Mării Negre sunt goale, iar cei care au avut norocul de a primi oaspeți lucrează cu 30 până la 50% din capacitate. În cea mai mare stațiune de pe litoralul bulgăresc, Sunny Beach, sunt în vacanță în principal turişti din România, Polonia, Cehia, Ungaria și Israel. Nu sunt deloc germani, englezi sau scandinavi, iar prezența rușilor este simbolică. “Știți că, din cauza incidenței crescute a coronavirusului la Moscova, venirea rușilor în Bulgaria a devenit foarte dificilă. Înainte de înăsprirea măsurilor, au aterizat de fapt câteva chartere, dar aceștia nu sunt turiștii clasici, cu rezervări hoteliere. Acești oameni îşi au propriile case de vacanță în care stau, de aceea nu sunt categoria tipică de turiști”, explică hotelierii. Majoritatea ruşilor care au reușit să vină au proprietăți în Pomorie, Ravda și Sveti Vlas. Cu toate acestea, mulți dintre ei intenționează să plece mai devreme decât îşi planificaseră.

“Rușii care dețin apartamente de vacanță în Bulgaria se duc de obicei cu familiile și petrec toată vara. Dar acum nu mai au această ocazie. Pentru că s-a întâmplat că a venit un membru al familiei să pregătească proprietatea, să facă curat și să o aerisească, iar restul familiei a trebuit să sosească peste o săptămână sau două, de exemplu. Dar acum ei nu pot veni și planurile întregii familii sunt complet date peste cap, iar cel care a venit primul își spune: ce să fac aici singur, dacă familia nu poate veni la mine, și e logic că pleacă”, explică hotelierii.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Speranțele sectorului că acest sezon va fi mai bun decât anul trecut s-au evaporat complet după ultimele restricții și ordonanța privind zonele din diferitele state. Sunny Beach prinde viață doar la sfârșit de săptămână, când majoritatea bulgarilor vin aici pentru o scurtă pauză. Sâmbăta și duminica trecute, însă, stațiunea a fost complet goală, iar plajele erau pustii, în ciuda vremii însorite.

Hotelierii au explicat acest lucru prin alegerile din Bulgaria. “De obicei, în weekend plajele sunt pline, vin oameni din zonă și din țară pentru weekend. Dar săptămâna aceasta a fost daună totală din cauza alegerilor. Turiştii nu au venit în acest weekend. Dar nimeni nu se bazează pe ei. O mână de turiști timp de două zile pe săptămână nu pot salva sezonul”, se plâng reprezentanţii sectorului.

Prețurile la cazare în majoritatea stațiunilor au fost reduse cu cel puțin 20-30% față de sezonul 2019, dar nici acest lucru nu ajută la atragerea turiștilor. “Nimeni nu mai spune câți turiști sunt așteptați și de unde. Totul se schimbă nu în zile, ci în ore. Un lucru este clar – în vârf de sezon, hotelurile sunt goale. Sperăm că în orice moment situația se va schimba spre puțin mai bine. Sperăm că vor veni şi bulgarii, care în mod tradițional se odihnesc la mare la sfârșitul lunii iulie și în august”, au comentat hotelierii.

Lipsa turiștilor i-a afectat și pe șoferii de taxi

Și şoferii de taxi se plâng de lipsa turiștilor. În Sunny Beach, coloane lungi de mașini galbene așteaptă ore întregi și uneori chiar zile pentru câţiva clienți, dar rar sunt solicitate. “Nu sunt turiști, nu avem clienți, situația este disperată. Turiștii care sunt în prezent în vacanță în Sunny Beach sunt săraci, nu își pot permite un bar, discotecă sau taxi. Traseul lor este de la hotel la piscină, plajă și invers. “Se hrănesc la all-inclusive, nu îndrăznesc să se mute de acolo”, se plâng șoferii de taxi.

Se caută foarte mult case și vile pentru odihnă

Dacă hotelurile sunt goale, vilele mici și casele de oaspeți nu au nici atât clienţi. Turiştii bulgari preferă să închirieze o casă întreagă, chiar dacă e mai departe de plajă. Acest tip de vile rurale costă în medie 25-30 de leva pe pat, dar sunt închiriate nu pe pat, ci pe noapte. O astfel de casă are în medie 10 – 20 de paturi și este închiriată cu 250-500 de leva pe noapte. Oferta este avantajoasă numai dacă turiștii sunt un grup mai mare și sunt suficiente paturi.

Traducerea Rador: Mirela Petrescu / Foto: G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: