Marea Britanie ar putea lua măsuri pentru a proteja consumatorii de creşterea preţurilor gazelor naturale, după ce unii furnizori mici de energie au intrat în faliment, iar producătorii de carne au afirmat că industria este în pericol, transmite agenția Reuters, preluată de News.ro.
Ministrul pentru Afaceri Kwasi Kwarteng a afirmat după o întâlnire cu directori ai companiilor National Grid, Centrica, EDF şi autoritate de reglementare Ofgem că a primit din nou asigurări că securitatea livrărilor nu reprezintă un motiv de îngrijorare în acest moment. El a promis să lucreze cu industria pentru a gestiona problema.
Creşterea preţurilor energiei a forţat deja mai mulţi furnizori interni de energie să renunţe la afaceri şi a dus la închiderea unor fabrici de îngrăşăminte şi dioxid de carbon utilizat pentru anestezierea animalelor înainte de sacrificare şi prelungirea termenului de valabilitate al cărnii.
Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi politicienii din opoziţie au avertizat că unii clienţi şi companii vor avea dsificultăţi să plătească facturile mai mari.
Kwarteng a spus că protejarea consumatorilor într-o perioadă cu preţuri mai mari este o prioritate absolută.
“Unele companii energetice se confruntă cu presiuni. Ofgem are măsuri solide în vigoare pentru a se asigura că clienţii nu trebuie să se îngrijoreze, că nevoile lor sunt satisfăcute, iar aprovizionarea cu gaze şi electricitate va continua neîntreruptă în cazul în care un furnizor eşuează”, a scris el pe Twitter.
Ministrul a spus că, deşi ţara dispune de o gamă variată de surse de energie, el va continua să se întâlnească cu reprezentanţii industriei energetice duminică şi luni, pentru a discuta despre ce s-ar putea face mai mult.
Kwarteng a adăugat că expunerea Regatului Unit la preţurile globale ale gazelor naturale, care sunt volatile, a subliniat necesitatea de a construi mai multe opţiuni regenerabile în ţară.
”Energia regenerabilă a crescut de petru ori din 2010, dar mai sunt multe de făcut”, a spus el.
Guvernul este nevoit să acţioneze după ce nivelurile scăzute ale stocurilor gazelor, scăderea livrărilor din Rusia, cererea din Asia, producţia redusă de energie regenerabilă şi întreruperea activităţilor nucleare pentru lucrări de întreţinere au urcat preţurile europene ale gazelor la niveluri record, după ce au crescut de peste trei ori în acest an.
Dermot Nolan, fostul şef al Ofgem, a declarat pentru BBC că se aşteaptă ca preţurile să rămână ridicate până la patru luni şi nu este clar ce ar putea face guvernul pentru a influenţa preţurile pieţei – ceea ce înseamnă că acestea vor rămâne un punct major de interes înaintea conferinţei climatice COP26, care va avea loc în Scoţia înnoiembrie, unde guvernele vor căuta să stabilească noi reguli pentru reducerea emisiilor.
Industria alimentară a fost prima care a spus că are nevoie de ajutor. Lipsa de CO2, care este, de asemenea, utilizat în procesul de fabricaţie al berii, cidrului şi băuturilor răcoritoare, survine în timp ce industria alimentară se luptă deja cu o lipsă acută de şoferi de camioane, care a fost pusă pe seama impactului Covid-19 şi Brexit.
Nick Allen, de la British Meat Processors Association, a declarat, sâmbătă, că sectorul porcinelor este la două săptămâni distanţă de limită, în timp ce British Poultry Council a declarat că membrii săi se află pe muchie de cuţit deoarece furnizorii nu pot garanta livrări decât cu până la 24 de ore în avans.
“A nu face nimic nu este o opţiune”, a declarat Allen pentru Reuters, adăugând că, având în vedere circumstanţele excepţionale, guvernul trebuia fie să subvenţioneze sursa de alimentare cu energie pentru a menţine producţia de îngrăşăminte, fie să obţină CO2 din alte părţi.
Dacă abatoarele ar rămâne fără CO2, porcii şi găinile ar fi lăsaţi în ferme, creând probleme suplimentare de bunăstare a animalelor, de aprovizionare cu alimente şi risipă de alimente.
“Sperăm că acest lucru poate fi evitat printr-o acţiune rapidă a guvernului”, a declarat şeful Consiliului British Poultry, Richard Griffiths.
Administrațiile europene au anunțat deja măsuri pentru a limita efectele creșterilor de prețuri în Energie. Guvernul italian intenţionează să folosească fondurile publice pentru a reduce impactul creşterii preţurilor la utilităţi, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, relatează Agerpres. Guvernul grec va oferi subvenţii pentru majoritatea gospodăriilor până la finele anului, iar Spania va plafona preţurile la gaze, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiilor energetice.