Președintele Dumei de stat a Rusiei, către UE: „Dacă vreţi gaz, găsiţi ruble”

gaz Republica Moldova Sursa foto: Moldovagaz Facebook

Uniunea Europeană va trebui să plătească în ruble dacă vrea gaz rusesc, a atenţionat miercuri preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, avertizând de asemenea că şi exporturile de petrol, cereale, metale, îngrăşăminte, cărbune şi cherestea vor fi vândute în curând pe ruble, informează Reuters, citat de Agerpres.

După ce Occidentul a impus sancţiuni drastice împotriva Rusiei în urma invaziei din Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat ca exporturile de gaz natural spre Europa şi SUA să fie achitate în ruble.

Miniştrii energiei ai ţărilor din Grupul celor şapte cele mai industrializate ţări ale lumii (G7) au respins cererea de plăţi în ruble, a declarat ministrul german Robert Habeck. Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a spus la rândul său lui Vladimir Putin că acest lucru nu ar fi posibil.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Dacă vreţi gaz, găsiţi ruble”, a transmis miercuri, într-o postare pe o reţea socială, Viaceslav Volodin. „Mai mult decât atât, ar fi corect – acest lucru este benefic pentru ţara noastră – să fie extinse listele de produse care să fie plătite în ruble, pentru a include: îngrăşăminte, cereale, ulei de gătit, ţiţei, cărbune, metale, cherestea, etc.”, a adăugat el.

Deocamdată nu este clar dacă o astfel de decizie ar putea deveni politica oficială a Rusiei, deşi atunci când şi-a anunţat decizia privind plata în ruble pentru gazul natural Vladimir Putin a spus că acesta este doar începutul procesului.

Rusia afirmă că sancţiunile Occidentului – şi în special îngheţarea celor circa 300 de miliarde de dolari ale rezervelor Băncii Centrale ruse – echivalează cu o declaraţie de război economic, aminteşte Reuters.