Compania Națională Aeroporturi București anunță că marți, 20 mai 2025, va da în folosință o nouă parcare la Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Parcarea are suprafața de 20.265 mp și este situată în proximitatea Terminalului Plecări. Valoarea contractului a fost de 14,89 milioane de lei. Încep lucrările la încă un parking.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Astfel, clienții vor avea din nou la dispoziție o parcare pe termen scurt adiacentă terminalului, în condițiile în care, în ultimele luni, lucrările la stația de metrou de pe magistrala M6 au condus la închiderea parcării ”Plecări”.
O dată cu punerea în folosință, pasagerii beneficiază de 671 noi locuri de parcare, parte dintre acestea urmând a fi prevăzute cu stații de încărcare electrică a mașinilor, infrastructura necesară fiind deja realizată.
Valoarea acestui contract a fost de 14.89 milioane lei.
Totodată, Compania Națională Aeroporturi București anunță că în această săptămână încep lucrările de construcție a unei noi parcări, prin care se vor amenaja 1.019 locuri de parcare. Noua parcare care se va construi va fi supraetajată și va avea 4 niveluri.
Lucrările vor fi executate de compania Bog’Art SRL, iar contractul are valoarea de 79 milioane lei.
