Experții avertizează că prețul gazelor în Germania s-ar putea tripla în următoarele luni

gaze Sursa foto: Pixabay

Consumatorii germani s-ar putea confrunta cu o triplare a preţurilor la gaze în următoarele luni, după limitarea livrărilor de către Rusia către Europa, a declarat un înalt oficial în domeniul energiei, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Moscova a redus fluxul de gaz prin conducta Nord Stream 1 cu 40% săptămâna trecută, invocând motive tehnice – pe care Berlinul le respinge ca fiind un pretext – ceea ce a determinat o creştere de patru până la şase ori a preţurilor pieţei, a declarat şeful agenţiei federale de distribuţie a Germaniei, Klaus Müller. .

Este puţin probabil ca astfel de „salturi enorme de preţ” să fie transferate în întregime consumatorilor, a spus Müller, dar cetăţenii germani trebuie să se pregătească pentru creşterea dramatică a costurilor. „Este posibilă o dublare sau o triplare”, a declarat el pentru postul public ARD.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Muller a spus că costurile în creştere care apar acum pe facturile de energie ale oamenilor au fost rezultatul preţurilor mai mari de pe piaţa gazelor din toamna anului trecut.

Ministerul german al Economiei a anunţat joi a doua dintre cele trei faze ale planului de urgenţă energetică, avertizând asupra riscului reducerii pe termen lung a furnizării de gaze.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Aşa-numita „fază de alarmă” permite firmelor de utilităţi să transmită clienţilor preţuri mari la gaze şi, prin urmare, să contribuie la reducerea cererii.

Robert Habeck, ministrul afacerilor economice, a spus că există o anumită îngrijorare că vor fi oprite complet livrările de gaze ruseşti după 13 iulie, când Nord Stream 1 trebuie să fie închis timp de 10 zile pentru o inspecţie anuală.

Întrebat lal RTL Nachtjournal dacă este îngrijorat de faptul că Vladimir Putin ar putea să nu mai deschidă robinetul de gaz după întreruperea programată, Habeck a replicat: „Aş minţi dacă aş spune că nu este un lucru care mă îngrijorează”.

Müller a spus că Germania ar putea rămâne în aproximativ două luni fără aprovizionarea cu gaz rusesc. „Dacă facilităţile de depozitare din Germania ar fi pline 100% din punct de vedere matematic… ne-am putea lipsi complet de gazul rusesc… pentru aproximativ două luni şi jumătate şi apoi rezervoarele de stocare vor fi goale”, a declarat el.

Pentru a se pregăti pentru criza aprovizionării, Germania trebuia să economisească gaze şi să-şi diversifice rapid furnizorii, a spus el. „Majoritatea scenariilor nu sunt frumoase şi înseamnă prea puţin gaz până la sfârşitul iernii sau chiar – şi aceasta este o situaţie foarte dificilă – toamna sau iarna”, a conchis expertul.