Elveţia a elaborat reguli mai stricte pentru combaterea spălării banilor

bani, euro, seif sursa foto: Pexels.com

Elveţia a elaborat noi reguli pentru a elimina lacunele percepute în reglementările sale privind spălarea banilor, făcându-i răspunzători pe avocaţi şi consultanţi pentru raportarea riscurilor şi intensificând supravegherea entităţilor juridice, cum ar fi trusturile, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Noile reguli, elaborate de guvernul elveţian, vor fi prezentate Parlamentului în 2024, în urma consultărilor.

Elveţia, ale cărei bănci o fac cel mai mare administrator de averi offshore din lume, a căutat de multă vreme să scape de imaginea veche de loc în care infractorii pot ascunde câştigurile necuvenite.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Ţara schimbă în mod obişnuit informaţii despre conturi bancare cu peste 100 de ţări. Dar s-a confruntat cu presiuni internaţionale pentru a arunca mai multă lumină asupra lumii întunecate a proprietăţii corporative, în care multe companii şi entităţi precum trusturile ascund identitatea beneficiarilor reali.

Dacă noile reguli vor fi acceptate, avocaţii, contabilii şi alţi consultanţi ai companiei care înfiinţează trusturi sau holdinguri sau organizează tranzacţii imobiliare, vor deveni, de asemenea, supuşi regulilor de due diligence şi obligaţiilor de raportare.

Guvernul şi-a detaliat, de asemenea, planurile de a crea un registru central pentru a urmări cine deţine de fapt entităţile juridice, într-o mişcare de combatere a spălării banilor prin intermediul companiilor-fantomă, lansată pentru prima dată în octombrie anul trecut.

Noul registru, care urmează să fie ţinut la Departamentul Federal de Justiţie şi Poliţie, ar detalia beneficiarii efectivi ai companiilor şi altor persoane juridice, cu un organism în cadrul Ministerului de Finanţe care va efectua verificări asupra registrului şi, dacă va fi necesar, va impune sancţiuni.

Regulile ar înăspri, de asemenea, obligaţiile băncilor, firmelor şi furnizorilor de servicii de a examina şi controla riscurile de încălcare a sancţiunilor în rândul clientelei lor, un subiect major de atenţie internaţională de la invadarea Ucrainei de către Rusia.

Conform regulilor propuse, toate viitoarele tranzacţii imobiliare ar fi, de asemenea, supuse unei verificări de due diligence, în timp ce plăţile în numerar pentru metale preţioase şi pietre preţioase, cum ar fi aurul şi diamantele, ar fi supuse controalelor de spălare a banilor peste o valoare de 15.000 de franci elveţieni, în scădere de la 100.000 de franci în prezent.