Retrospectiva săptămânii Economedia: Piețele s-au calmat după alegerea lui Nicușor Dan, interesul s-a mutat către formarea guvernului / Cât va fi deficitul bugetar în 2025, conform Comisiei Europene, și la cât îl vede noul președinte / România, din nou campioana europeană a inflației / Pe ce loc se află românii în clasamentul european al veniturilor

ziare presa pexels Foto: Pexels

România a ales duminică 18 mai 2025 un nou președinte. Nicușor Dan a câștigat în fața lui George Simion, decizie care a calmat piețele și investitorii. Cel puțin pentru o vreme, pentru că atenția lor s-a mutat acum pe formarea noului guvern, de la caee se așteaptă măsuri importante de reducere a cheltuielilor astfel încât deficitul bugetar să scadă cât mai mult. Dacă noul președinte estimează că la finele anului deficitul poate scădea la 7,5%, Comisia Europeană e mai puțin optimistă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În același timp, România se confruntă din nou cu o inflație ridicată, cea mai mare din Uniunea Europeană pentru a doua lună la rând. Se pregătește și liberalizarea pieței de energie de la 1 iulie, ceea ce va duce la facturi mai mari, iar statul caută soluții pentru a proteja consumatorii vulnerabili și anunță că ar putea acorda diverse forme de sprijin pentru milioane de români.

 Iată câteva dintre știrile și evenimentele importante ale săptămânii economice:

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Rezultat final alegeri prezidențiale 2025, turul doi: Numărătoarea voturilor s-a încheiat, Nicușor Dan a câștigat alegerile / George Simion și-a recunoscut înfrângerea

Ora 4:37 Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Rezultat final, după numărarea celor 11.507.695 de voturi exprimate: Nicușor Dan – 53,60% (6.168.642 milioane de voturi) câștigă alegerile prezidențiale, cu un avans de 829.589 de voturi. În diaspora, Nicușor Dan a obținut 44,14% din voturi (720.996). George Simion încheie cursa pe locul 2, cu 46,41% din voturi (5.339.053 milioane de voturi). În diaspora, Simion a obținut 55,86% din voturile exprimate (912.553 voturi). Detalii, AICI.

Ce urmează din punct de vedere economic după victoria lui Nicușor Dan: urgența zero e scăderea rapidă a deficitului bugetar

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale cu un rezultat simbolic, care păstrează România pe parcursul pro-european. Totuși, nu există nici măcar un minut de pierdut. Noua conducere a țării preia o economie pe marginea prăpastiei, cu un rating care atârnă de un fir de ață.

 Noul guvern trebuie format rapid și trebuie să prezinte un plan credibil de măsuri fiscale, pentru a repara dezastrul bugetar produs de guvernul Ciolacu.

Cel mai probabil, România va evita în perioada imediat următoare o retrogradare de rating, ținând cont de semnalul de cooperare cu partenerii europeni pe care l-a dat Nicușor Dan.

Însă Comisia Europeană urmează să publice în data de 4 iunie, pentru toate statele membre, evaluarea privind derapajele fiscale. România a avut anul trecut cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, de 9,3% și cel mai mare dezechilibru fiscal de la criza din 2009. România și-a asumat un plan fiscal prin care să reducă deficitul de la 9,3% la 7%, în acest an. Însă datele de la începutul acestui an arată că deficitul ridicat se menține, în timp ce economia a stagnat. Continuarea, AICI.

Ce urmează după victoria lui Nicușor Dan? Gabriel Biriș, despre prioritățile din economie: Disciplină bugetară, toleranță zero la evaziune/ Creșterile de cote de impunere trebuie evitate

După alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României, urmează pasul următor, cel mai important: desemnarea premierului și formarea Guvernului, spune avocatul specializat în fiscalitate Gabriel Biriș, care face o listă cu ceea ce consideră că ar fi cele mai urgente măsuri pentru economia României.

“De la dl. Ilie Bolojan vine speranța în redresarea bugetară a României”, spune acesta

“Nu va fi deloc ușor, dar noi știm că se poate și știm și cum: disciplină bugetară, toleranță zero la evaziune prin modificări cu sens ale Codului Fiscal și activității ANAF”, spune Biriș. Detalii, AICI.

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 7,26% pe an, de la 7,39% pe an în ședința de vineri, înainte de vot

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 7,26% pe an, de la 7,39% pe an, nivel atins vineri, în ultima ședință înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

O valoare apropiată a indicelui ROBOR la 3 luni, respectiv 7,25 % pe an, a mai fost înregistrată în data de 08 mai 2025.

La începutul acestui an, indicele era de 5,92% pe an dar a început să crească din data de 6 mai, la două zile după primul tur al alegerilor prezidenţiale, când a urcat la 6,08% pe an.

Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni, 19 mai, la 7,37%, de la 7,48%  vineri, iar ROBOR la 12 luni, a scăzut la 7,44%, de la 7,53%.

Brokeri, despre reacția pieței după alegeri: Avem o descătuşare a investitorilor, atenţia se mută pe formarea guvernului / “Nu am scăpat de volatilitate, problemele fiscal-bugetare nu s-au rezolvat”

Piaţa a reacţionat emoţional la rezultatul alegerilor prezidenţiale, înregistrând creşteri semnificative, dar perioada de volatilitate nu a trecut, atenţia investitorilor fiind îndreptată în perioada următoare asupra formării unui guvern care să se bazeze pe o majoritate solidă în Parlament, susţin brokerii consultaţi luni de Agerpres.

“Investitorii au reacţionat extrem de pozitiv la rezultatul alegerilor prezidenţiale şi asta vine după o perioadă destul de lungă de incertitudine şi de volatilitate datorată incertitudinii respective. Astfel încât, în momentul acesta, avem, să zicem aşa, o descătuşare a investitorilor. Volumele sunt în creştere şi, într-adevăr, indicii au început dimineaţa cu 4-5%, acum un pic s-a mai temperat creşterea respectivă. Dar clar este un semnal transmis de investitori, de întreaga piaţă, faţă de păstrarea traiectoriei europene a ţării noastre, ceea ce este un lucru îmbucurător”, a declarat Ovidiu-Lucian Isac, director general al Estinvest.

El a atras atenţia că nu am scăpat de perioada de volatilitate, iar în perioada următoare accentul va fi pus pe formarea guvernului. Detalii, AICI.

Mugur Isărescu, despre intervenția BNR în piață după turul 1 al alegerilor prezidențiale: “Nu numai că am intervenit, s-au creat probleme legate de lichiditatea din piață. Cursul sub 5 lei era imposibil de apărat”

În luna mai s-a înregistrat o presiune puternică pe piața valutară, ieșiri mari de capital, probabil unele din cele mai mari, istoric, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat marţi raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Economiștii băncilor estimau că BNR a intervenit cu 6-8 mld de euro, după primul tur al alegerilor prezidențiale, însă Isărescu a menționat că aceștia chiar „au subevaluat ieșirile și intervențiile noastre”.

“În luna mai am avut o presiune puternică pe piața valutară, ieșiri mari de capital, probabil unele din cele mai mari, istoric. Nu au fost determinate de un singur element, a fost o avalanșă de factori negativi, a  început din cauza tensiunilor și discursului public din perioada campanilor electorale, s-au deteriorat treptat, au urmat rezultatele alegerilor, demisia guvernului, practic, și mai ales semnalul de alarmă l-a constituit faptul că Ministerul Finanțelor nu a putut luni după alegeri (primul tur, n.red.) să ia bani din piață și a și anunțat acest lucru”, a spus Isărescu.

“Am asistat la ieșiri masive, problema majoră nu au fost intervențiile. BNR a intervenit și în ziua imediat după alegeri, cu sume mari, chiar foarte mari. Nu numai că am intervenit, s-au creat probleme legate de lichiditatea din piață. Cursul sub 5 lei era imposibil de apărat”, a spus Isărescu. Detalii, AICI.

BREAKING Comisia Europeană estimează că România va avea deficit de 8,6% în 2025, iar creșterea economică va fi de 1,4%

Comisia Europeană estimează în prognoza de primăvară publicată luni că România va avea deficit de 8,6% din produsul intern brut în 2025, redus doar ușor de la deficitul de 9,3% raportat de România anul trecut. Acesta a fost cel mai mare deficit bugetar din UE și cel mai grav dezechilibru fiscal de la criza din 2009.

Noua prognoză de primăvară indică un derapaj mai adânc decât estimarea din toamnă a Comisiei, care vedea un deficit de 7,9% pentru țara noastră în acest an. Mai multe informații, AICI.

Nicușor Dan: Va trebui să reducem cheltuielile cu 6 miliarde de euro în acest an / „Realist”, deficitul va putea fi redus la 7,5% din PIB

Președintele ales Nicușor Dan a declarat într-un interviu pentru Financial Times că România va trebui să reducă cheltuielile cu 6 miliarde de euro în acest an, iar un deficit bugetar realist este de 7,5% din Produsul Intern Brut, redus de la 9,3% din PIB anul trecut. Nicușor Dan a declarat pentru FT că și-a luat angajamentul de a crește cheltuielile pentru apărare, într-un moment delicat pentru România, după ce guvernele anterioare au permis deficitului bugetar să crească până la 9,3% din PIB anul trecut, cel mai ridicat din UE.

Dan, matematician de formație, a declarat că este „realist” să se urmărească un deficit bugetar de 7,5% din PIB în acest an.

Agenția de rating S&P avertizează că ar putea reduce ratingul României dacă deficitele cresc mai mult decât se așteaptă, pe termen mediu / Așteptări privind un răspuns politic rapid și credibil pentru consolidare fiscală

Alegerea primarului Bucureștiului, Nicușor Dan, ca viitor președinte al României va face loc, probabil, unui nou guvern care să abordeze riscurile fiscale ale națiunii de la Marea Neagră, deși provocările rămân „substanțiale”, a declarat S&P Global Ratings, scrie Bloomberg.

„Piețele vor dori să vadă cât de repede va fi format noul guvern și cât de credibile sunt planurile sale de consolidare fiscală”, a declarat S&P pentru Bloomberg News într-un răspuns scris la întrebări. Esențial va fi modul în care România își va aborda deficitele bugetare și de cont curent „mari” până anul viitor, „pe fondul unei politici fragmentate și al unei creșteri mai slabe”, a mai transmis agenția de rating.

România a reușit să își finanțeze deficitele „gemene ridicate” cu intrări de capital, inclusiv emisiuni de euroobligațiuni, fonduri ale Uniunii Europene și investiții străine, a transmis S&P.

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană și în luna aprilie, arată datele Eurostat

România a fost țara cu cea mai mare inflație din UE și în luna aprilie a acestui an, arată datele publicate luni de Eurostat. Astfel, în luna aprilie 2025 inflația din România a fost de 4,9%.

Cele mai scăzute rate anuale au fost înregistrate în Franța (0,9%), Cipru (1,4%) și Danemarca (1,5%). Cele mai ridicate rate anuale au fost înregistrate în România (4,9%), Estonia (4,4%) și Ungaria (4,2%). Comparativ cu martie 2025, inflația anuală a scăzut în treisprezece state membre, a rămas stabilă în trei și a crescut în unsprezece.

România a deținut poziția de lider al inflației în Europa și anul trecut, vreme de zece luni consecutive, din martie până în decembrie. Apoi, pentru două luni, ianuarie și februarie, a cedat Ungariei poziția de lider. În martie, România a fost din nou campioana inflației din Uniunea Europeană, lună în care prețurile au crescut cu 5,1%. Detalii, AICI.

Petrom, a cincea scumpire a carburanților din mai

Petrom, liderul pieței carburanților din România, a aplicat joi 22 mai 2025 a cincea scumpire a carburanților din această lună. Astfel, benzina standard s-a scumpit cu 4 bani pe litru, iar prețul motorinei a rămas neschimbat.

În București, potrivit peco-online, la stațiile Petrom, benzina standard costă între 6,97 lei și 7,05 lei pe litru, iar motorina standard costă între 7,05 lei și 7,10 lei pe litru.

Benzina standard costă joi 22 mai 2025, 7,03 lei pe litru, iar motorina standard are un preț de 7,09 lei pe litru, la stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia. 

Ministerul Energiei vrea să ajute cu subvenții 6 milioane de consumatori de energie electrică, după liberalizarea pieței, la 1 iulie / În România sunt 9 milioane de consumatori de energie electrică

Piaţa de energie se va liberaliza de la 1 iulie, iar sprijinul statului urmează să fie direcţionat către consumatorii vulnerabili, a afirmat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la un eveniment de specialitate. Sprijinul de la stat ar putea ajunge și la 1 miliard de euro pe an.

Potrivit acestuia, Ministerul Energiei a propus subvenţionarea unui număr de 6 milioane de consumatori, în condiţiile în care pe piaţa de electricitate sunt, în total, aproximativ 9 milioane de consumatori.

“Este scenariul cel mai ambiţios şi, deocamdată, este doar un scenariu de lucru”, a adăugat ministrul.

În prezent, prețurile la energie și gaze sunt plafonate la clientul final din 2022 .De exemplu, la gaze, un client casnic plătește maximum 0,31 lei/kWh (TVA inclus).

Liberalizarea pieței energiei va avea loc la 1 iulie 2025, iar cea a gazelor, de la 1 aprilie 2026.

OFICIAL Ce prețuri la curent propun marile companii de la 1 iulie. Creșterile ajung și la 130%

Marile companii de energie au trimis deja propunerile de preț la curent începând cu data de 1 iulie, când expiră schema de plafonare-compensare la energie electrică, iar la unele creșterile de preț ajung și la 130%.

PPC, fosta Enel (care acoperă sudul Munteniei, Dobrogea și Banatul), a trimis o înștiințare privind noile tarife practicate, de la 1 iulie, aferente serviciului de furnizare electricitate pentru clienții casnici. În condițiile în care plafonarea de preț per kwh impusă de stat pentru doi ani expiră, prețul crește cu 130%, de la 0,68 lei/kwh la 1,57 lei/kwh(cu tot cu TVA).

La începutul săptămânii, Electrica Furnizare (care acoperă Transilvania și nordul Munteniei) anunța și ea noile prețuri, creșterea este la fel ca la PPC, de 130%, până la 1,57 lei/kwh. Detalii, AICI.

Asociația Prosumatorilor vrea să știe de ce Hidroelectrica produce energie de 2-3 ori mai scumpă decât o companie similară din Canada

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (A.P.C.E.) a cerut companiei Hidroelectrica, printr-o scrisoare deschisă, explicații pentru prețul la care produce energia.

Asociația Prosumatorilor a adresat șefilor Hidroelectrica următoarea întrebare:  “Cum reușiți, în mod atât de simplu, să produceți energie hidroelectrică de cel puțin 2-3 ori mai scumpă decât omologii dumneavoastră canadieni de la BC Hydro?”

Apoi, APCE explică de ce ar trebui ca Hidroelectrica să vină cu un răspuns.

“Apreciem, desigur, ingeniozitatea cu care reușiți această performanță într-o țară binecuvântată cu munți, râuri și un fluviu Dar iată câteva date concrete, ca să nu ne rătăcim în povesti energetice:

Prețul energiei active de la Hidroelectrica: 0,45 lei/kWh,  Prețul final plătit de un consumator casnic român: între 1,10 – 1,20 lei/kWh, cu toate taxele incluse, in functie de distribuitor.

Prețul final plătit de un consumator din British Columbia (Canada): 0,45 lei/kWh (da, ați citit bine, cu tot cu taxe, distributie, TVA etc.)”. Detalii, AICI.

ANALIZĂ Primăvară cu fabrici noi: Care sunt companiile care au anunțat investiții în producție în România

Cu toate că anul a început cu anunțuri despre închideri de fabrici, despre care puteți citi aici și aici, în această primăvară s-au anunțat și o serie de investiții în zona industrială: unele companii plănuiesc investiții, iar altele se pregătesc de inaugurări. Economedia vă prezintă o radiografie a investițiilor din producție.

Compania românească Sinteza renunță la proiectul fabricii de baterii de la Oradea, în valoare de 50 de milioane de euro / Proiectul se baza pe tehnologia Lockheed Martin și avea finanțare din PNRR / Directorul general a demisionat în urma deciziei

Sinteza Oradea anunță că renunță la construirea fabricii de baterii de stocare pe termen lung, la Oradea, o investiție de 50 milioane de euro folosind tehnologia Lockheed Martin, investiție prezentată public anul trecut, la finele lunii noiembrie. Producția urma să înceapă în anul 2026, iar investiția beneficia și de finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Clasamentul european al veniturilor nete / România este printre codașe la venituri, dar stă mult mai bine în clasamentul puterii de cumpărare, unde este mai sus decât Portugalia, Cehia, Ungaria și Croația

Câștigurile nete anuale variază considerabil în Europa, arată o analiză Euronews.

Este posibil ca salariile brute să nu fie cea mai eficientă măsură pentru compararea țărilor europene, deoarece impozitul pe venitul persoanelor fizice și contribuțiile la asigurările sociale ale angajaților variază foarte mult. De asemenea, unele țări oferă un sprijin mai generos familiilor cu copii. Prin urmare, câștigurile anuale nete constituie un indicator mai util pentru comparație.

Așadar, care țări europene oferă cele mai mari câștiguri medii nete? Unde câștigă oamenii cel mai mult în medie în Europa?

Câștigurile nete anuale diferă semnificativ în Europa, chiar și atunci când sunt ajustate în funcție de puterea de cumpărare, conform Eurostat. În 2024, în UE, câștigurile nete anuale au variat de la 11.074 de euro în Bulgaria la 50.410 de euro în Luxemburg. Media UE a fost de 29.573 de euro. Detalii, AICI.

VIDEO INTERVIU Bianca Muntean, coordonatoare hub de inovare digitală: Pentru IMM-uri, digitalizarea înseamnă un proces complex, complicat și scump / Nu tehnologia ne va lua locul de muncă, ci o persoană care va ști să utilizeze tehnologia

Pentru multe firme mici și mijlocii din România, digitalizarea înseamnă un proces foarte departe de ele, foarte complex, complicat și scump, a declarat Bianca Muntean, cofondator și coordonator al The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT), într-un interviu pentru Economedia.

O mare problemă, mai ales în administrația publică, este teama angajaților că tehnologia este implementată pentru a le lua locul de muncă, potrivit reprezentantei hub-ului. „Nu tehnologia o să ne ia locul de muncă, dar o persoană care va ști să utilizeze tehnologia cu siguranță va putea să ne ia locul nostru de muncă”, a declarat Bianca Muntean.

Potrivit ei, printre provocările pentru mediul de afaceri din perioada următoare va fi și „achitarea” notei de plată pentru banii cheltuiți în ultimul an cu multe cicluri electorale: „Categoric, dacă vorbim și despre România și vedem ce s-a întâmplat în ultimul an cu aceste cicluri electorale în care s-au cheltuit foarte mulți bani, vine nota de plată și cred că toți vom fi angrenați în achitarea acesteia.”

Antreprenor cu valoare adăugată. Borseta care a transformat o nevoie personală într-o afacere locală de succes. Povestea Ramonei Manea, tânăra care a cusut primul accesoriu BUMbagR într-o garsonieră

Aceasta este povestea Ramonei Manea, fondatoarea BUMbagR, un brand 100% românesc, născut din pasiune și crescut cu răbdare.

A început în urmă cu 13 ani cu o borsetă cusută pentru ea însăși, fără planuri de business. În primul an, veniturile au fost aproape inexistente, iar primele comenzi — făcute la cerere — au fost oferite gratuit. La câțiva ani după lansare, încheia anul cu vânzări de circa 10.000 lei. Astăzi, BUMbagR are o capacitate lunară de producție de până la 600 de borsete, iar pentru 2024 estimează o cifră de afaceri de 200.000 lei. Mai multe detalii, AICI.

 

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.