PSD Spokesperson: We wanted the Energy Ordinance adopted by the Government to apply to January bills. Unfortunately, the Ministry of Justice took a different view ian. 26 G4Media 0 comentarii
Ședință de coaliție pe tema crizei facturilor după ce PSD a anunțat public că e nemulțumit de soluție – surse ian. 26 G4Media 0 comentarii
Purtătorul de cuvânt al PSD: Am vrut ca Ordonanţa pe energie, adoptată de Guvern, să se aplice şi facturilor din ianuarie. Din păcate, Ministerul Justiţiei a avut altă opinie ian. 26 G4Media 2 comentarii
În plină criză militară, un grup de puternici oameni de afaceri italieni și-a programat o întâlnire cu Vladimir Putin pentru „extinderea legăturilor” economice / Guvernul Italiei cere anularea summitului ian. 26 G4Media 0 comentarii
Tanczos Barna, despre programul pentru panouri fotovoltaice: Până în 2024 am putea aloca până la un miliard de euro pentru acest program/ Vom porni ediţia 2022 sper că undeva în aprilie ian. 25 G4Media 0 comentarii
Budăi susține că este nevoie de renegocierea procentului de 9, 4% din PIB pentru bugetul de pensii agreat în PNRR: Noi, PSD, am luat decizia să susţinem renegocierea, premierul a agreat / De ce se vrea ca cetăţenii români să fie săraci? ian. 25 G4Media 0 comentarii
Coadă la STB pentru angajare pe posturile de șoferi după ce conducerea companiei a anunțat concedieri ca urmare a grevei ilegale. Care sunt cerințele și salariile ian. 25 G4Media 0 comentarii
Surse: PSD a propus în coaliție ca noua schemă de compensare a facturilor la energie și gaze să se aplice retroactiv, de la 1 ianuarie, dar și amenzi mai mari pentru furnizori / Ministrul Energiei a anunțat compensarea doar de la 1 februarie ian. 25 G4Media 0 comentarii
Lovitură de teatru în cazul celor aproape 400 de milioane de euro deja plătite de statul român către fraţii Micula / Litigiul cu Comisia Europeană se va rejudeca după o decizie a Curții de Justiţie a UE ian. 25 G4Media 1 comentarii
Cîțu: Nu văd sensul reglementării prețului la energie de la 1 aprilie până în octombrie, când vine iarăși iarna. Cineva nu s-a gândit foarte bine / Nu amenzile rezolvă problema facturilor, ci deschiderea pieței ian. 25 G4Media 0 comentarii
Pregătiri în UE pentru o criză declanșată de eventuala invazie a Rusiei în Ucraina. Ursula von der Leyen anunță planuri pentru energie și securitatea cibernetică ian. 25 G4Media 0 comentarii
Coaliția de guvernare discută luni într-o ședință online despre criza facturilor la energie ian. 24 G4Media 0 comentarii
Presa spaniolă anunță că UE ia în calcul decuplarea de la petrolul și gazele din Rusia ca sancțiune pentru o eventuală invazie în Ucraina, banca Goldman Sachs avertizează că decizia ar duce la o explozie a prețurilor ian. 24 G4Media 0 comentarii
Adrian Criț, directorul STB: Am pus pe site-ul companiei anunț pentru angajarea de șoferi/ Situația financiară a companiei este grav afectată după aceste cinci zile și ne vom afla în imposibilitatea plății salariaților. Cei care nu vin la muncă sunt responsabili de acest lucru ian. 24 G4Media 0 comentarii
Liderul de sindicat Vasile Petrariu: Demisionez din funcția de consilier general și membru PSD, pentru ca primarul general să vină și să rezolve problema ian. 24 G4Media 0 comentarii
Cel mai mare lanţ de supermarketuri din Spania, cu aproape 100.000 de angajați, va mări salariile cu un procent egal cu rata anuală a inflaţiei din 2021 ian. 24 G4Media 0 comentarii
Aproape 30% din proiectele de investiții externe susținute de Ungaria au ajuns în România, anunță ministrul de Externe Péter Szijjártó ian. 22 G4Media 0 comentarii
UPDATE A treia zi de grevă în București: Șoferii au început să se întoarcă la muncă/ Lista traseelor unde a fost reluat transportul în comun/ Doar 15 vehicule circulă sâmbătă dimineață, deși judecătorii au impus reluarea activității ian. 22 G4Media 0 comentarii
Șefa Băncii Centrale Europene dă asigurări că Europa nu trece prin fenomenul demisiilor în lanț ale angajațiilor din SUA care se confruntă cu o criză a forței de muncă ian. 22 G4Media 0 comentarii
Un om promovat de Dragnea și Dăncilă, venit din PSD, a fost pus șef al Protecției Consumatorului. Horia Constantinescu a cununat un fiu al lui Adrian Năstase ian. 21 G4Media 1 comentarii
Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă: Cotele lunare de consum la gaze naturale pentru care statul acordă reducerea din factură sunt prea mici și ar trebui majorate la 400 mc/lună ian. 21 G4Media 0 comentarii
Costul pandemiei ar putea depăși 12.500 miliarde de dolari până în 2024, anunță FMI ian. 21 G4Media 0 comentarii
Anul 2029 este o ţintă viabilă pentru aderarea la euro, transmite ministrul Finanțelor Adrian Câciu ian. 20 G4Media 0 comentarii
BREAKING Ministrul Finanţelor anunță o analiză privind supraimpozitarea furnizorilor de energie ian. 20 G4Media 0 comentarii
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu: Dobânzile cresc pentru că avem inflaţie / Ne-am prognozat o creştere a colectării la 33,4% din PIB ian. 20 G4Media 2 comentarii
SURSE Liderii PSD, PNL și UDMR au convenit ca OUG-ul privind compensarea facturilor la energie și noile plafoane de consum să fie gata până mâine ian. 20 G4Media 1 comentarii
Surse: Florin Cîțu, ”îngrijorat” că Ministerul Finanțelor, condus de PSD, s-ar împrumuta la dobânzi foarte mari ian. 20 G4Media 1 comentarii
Protest în fața Ministerului Energiei: În jur de 100 de siderurgiști manifestează împotriva legii energiei ian. 20 G4Media 0 comentarii
Restaurant din Viscri, într-un clasament al celor mai bune restaurante din lume, în 2021 ian. 20 G4Media 0 comentarii
Cum se vor schimba taxele și impozitele în România în urma reformei fiscale din UE? Conferință online joi de la ora 10.00 ian. 20 G4Media 0 comentarii
LIVE VIDEO Tribunalul a suspendat greva angajaților STB. Șoferii sfidează decizia instanței ian. 20 G4Media 0 comentarii
Tensiuni între PNL și PSD după ce șeful pieței energetice, Dumitru Chiriță (PSD) a plecat în concediu. Liberalii îl suspectează că a fost în Republica Dominicană și cer PSD să îi retragă sprijinul ian. 19 G4Media 1 comentarii
DOCUMENT Stadiul obiectivelor PNRR/ Ministerul de Finanțe anunță că peste 1 milion de persoane juridice vor fi înrolate în Spațiul Privat Virtual până la 31 martie ian. 19 G4Media 0 comentarii
Robert Negoiță propune Consiliului Local să aprobe un împrumut de 150 de milioane de lei pentru trei pasaje subterane și două benzi de circulație în Sectorul 3 ian. 19 G4Media 0 comentarii
Pressone: Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Printre sursele copiate se numără alte două teze de doctorat ian. 18 G4Media 1 comentarii
BREAKING Premierul Ciucă anunță noi măsuri pentru scăderea prețului la energie și la gaze. Impact bugetar de 3 miliarde de lei / Un milion de facturi au fost trimise greșit ian. 17 G4Media 0 comentarii
The government coalition is meeting in Parliament on Monday/ Discussions on energy measures to lower energy bills for citizens, companies and public institutions ian. 17 G4Media 0 comentarii
Măsurile PSD pentru reducerea facturilor la energie: prețuri plafonate la nivel și mai mic, creșterea plafoanelor de consum ian. 17 G4Media 0 comentarii
Gabriela Firea, despre facturile mari la energie: “Dacă ar fi rămas în vigoare măsurile de plafonare dispuse de guvernarea PSD, nu s-ar fi ajuns la actuala situație limită/ Azi facem pasul decisiv pentru prezentarea soluțiilor” ian. 17 G4Media 0 comentarii
Coaliția se reunește luni, la Parlament/ Discuții despre măsuri în domeniul energiei, pentru scăderea facturilor atât pentru populație, cât și pentru companii și instituții publice (surse) ian. 17 G4Media 0 comentarii
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a dat undă verde folosirii insecticidelor interzise în UE pentru că omoară albinele. Lobby puternic al marilor fermieri români ian. 16 G4Media 0 comentarii
VIDEO Lucrătorii din industria spectacolelor au ieșit, sâmbătă, să protesteze în Piaţa Victoriei: „2020 şi 2021 au însemnat pentru noi pierderi de milioane de euro” ian. 15 G4Media 0 comentarii
Europa Liberă: PSD și PNL au plătit publicitate anul trecut pentru a convinge românii că facturile nu vor crește / „Plafonăm prețurile la energie și gaz”, „Spune stop scumpirilor la energie și gaz” ian. 14 G4Media 0 comentarii
Florin Cîțu: Nu există un cadru legal care să le permită românilor să nu plătească factura la energie și să nu mai aibă penalități ian. 14 G4Media 0 comentarii
Stelian Ion: Pasul următor ar fi ca ministrul Justiției să dea ordin procurorilor/ Reacția fostului ministru, după ce Predoiu a cerut Parchetului General să cerceteze infracțiuni legate de majorarea facturilor la energie ian. 13 G4Media 1 comentarii
Cătălin Predoiu i-a cerut procurorului general să ia măsuri pentru prevenirea presupuselor infracțiuni asociate majorării facturilor la energie, cum ar fi înșelăciunea, abuzul în serviciu sau concurența neloială ian. 13 G4Media 1 comentarii
Grindeanu şi-a numit prietenul de familie în Consiliul de administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile: Este o numire temporară / E un om cu experiență în aviație ian. 12 G4Media 0 comentarii
Polonia, măsuri radicale pentru a opri criza prețurilor: TVA zero la mâncare și gaze, taxe scăzute pe carburanți ian. 11 G4Media 0 comentarii
Ministrul Energiei, despre furnizorii de energie care au emis facturi fără compensare și plafonare: ”Cum să plătim o factură la un hoţ? Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie directă către Protecţia Consumatorului” ian. 10 G4Media 0 comentarii
Cătălin Predoiu, despre mărirea salariilor și pensiilor magistraților: ”Ministerul nu le poate majora, sunt stabilite prin legi adoptate succesiv în ultimii 10 ani/ Ministerul nu poate ignora aplicarea unei hotarâri judecătorești definitive” ian. 10 G4Media 1 comentarii
Primăria Sector 4 din București a atribuit licitațiile pentru două parcuri în valoare de 40 de milioane de lei și 28 milioane de lei. Unul dintre proiecte, criticat drept ”cel mai scump parc din România” ian. 10 G4Media 0 comentarii
Platformă de monitorizare și analiză a țintelor din PNRR, lansată de Dragoș Pîslaru și Cristian Ghinea. ”Programul pentru infrastructură feroviară, adoptat de Guvern, contrazice PNRR” ian. 10 G4Media 0 comentarii
Kazmunaygas, proprietarul Rompetrol, acuzat în Kazahstan că a conspirat cu alți producători locali de GPL pentru creșterea prețului la gaz / Măsura ar fi provocat declanșarea protestelor violente din ultimele zile ian. 7 G4Media 0 comentarii
Virgil Popescu, întrebat dacă situația actuală energetică ar putea duce la un blackout: Nu, nu cred că avem această problemă ian. 6 G4Media 0 comentarii
Scumpirea gazului lichefiat, scânteia revoluției din Kazahstan: Este principala sursă de carburant pentru mașini și orice creștere de preț se vede în rafturile magazinelor ian. 6 G4Media 0 comentarii
Piața criptomonedelor a scăzut pe fondul evenimentelor din Kazahstan / 18% din capacitățile mondiale de minare se află în această țară ian. 6 G4Media 0 comentarii
Compania care a achiziționat DIGI din Ungaria: 4iG devine una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii din Ungaria care va forma un nou grup regional ian. 5 G4Media 1 comentarii
Cum a făcut ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, propagandă plătită pentru o companie chineză: Evident că Huawei poate solicita daune României la un tribunal internațional / România trebuie să fie deschisă pentru Huawei ian. 4 G4Media 0 comentarii
OFICIAL Un inginer geodez, specialist și în vânzări de țiglă metalică preia conducerea Tarom, după ce Cătălin Prunariu și-a dat demisia ian. 4 G4Media 0 comentarii
VIDEO Mercedes-Benz a prezentat prototipul electric VISION EQXX, cu o autonomie de 1.000 de kilometri ian. 4 G4Media 0 comentarii
România, Slovacia și Suedia, țările cu cei mai numeroși angajați în industria auto ian. 3 G4Media 0 comentarii
ANSVSA, controale fulger în zonele turistice din județele Brașov și Prahova: Au fost aplicate 23 de sancțiuni în valoare totală de peste 140.000 de lei și au fost confiscat 4.200 de kg de carne dec. 31 G4Media 0 comentarii
Românii merg în Poiană, iar brașovenii pleacă în Egipt / În Africa un sejur costă 500 de euro, la noi, la munte, e dublu dec. 31 G4Media 0 comentarii
Cătălin Drulă: Guvernul Ciucă a adoptat astăzi un plan de acţiune pentru infrastructură feroviară în care scrie negru pe alb cum va îngropa calea ferată în următorii ani dec. 30 G4Media 0 comentarii
Romania remains the country with the highest percentage of homeowners in the EU dec. 30 G4Media 0 comentarii
România rămâne ţara cu cel mai mare procent de proprietari de locuinţe din UE dec. 30 G4Media 1 comentarii
Publicație maghiară: România este total vulnerabilă în faţa Rusiei, iar creșterea brutală a prețului se explică prin poziția de negociere foarte slabă dec. 30 G4Media 0 comentarii
Reforma sistemului de pensii, asumată prin PNRR: Ministerul Muncii va contracta servicii de asistenţă tehnică de la Banca Mondială dec. 28 G4Media 1 comentarii
Tribunalul București a decis ca fetele și fostele neveste ale lui Dinu Patriciu să achite către stat prejudiciul și dobânda de peste 140 de milioane de dolari, în solidar cu compania Rompetrol / Decizia nu e definitivă dec. 28 G4Media 0 comentarii
Alro îşi va diminua anul viitor activitatea de producţie a aluminiului primar, din cauza situaţiei de pe pieţele de energie şi gaze dec. 27 G4Media 0 comentarii
Major change in the EU: France and Italy call for an increase in the 3% deficit limit and changes to the debt criteria: “We need a new strategy for investment and growth” dec. 27 G4Media 0 comentarii
Ungaria: Doar 2,1% din companii au capital majoritar străin, dar au realizat aproape jumătate din cifra de afaceri globală dec. 27 G4Media 0 comentarii
Schimbare majoră în UE: Franța și Italia cer mărirea deficitului permis de 3% și modificarea criteriilor de îndatorare a statelor: ”Avem nevoie de o nouă strategie pentru investiții și pentru creștere economică” dec. 27 G4Media 0 comentarii
România, printre cei mai mari producători de turtă dulce din Uniunea Europeană/ Germania este liderul detașat al clasamentului dec. 24 G4Media 0 comentarii
Grevă spontană la CET Sud, CET Grozăvești și CET Progresul. Angajații cer măriri de salarii și demisia conducerii ELCEN dec. 24 G4Media 0 comentarii
EXCLUSIV Schimbare radicală în legea certificatului covid: Accesul la job nu va fi condiționat de certificatul electronic dec. 22 G4Media 0 comentarii
Miză mare în energie: Premierul Ciucă susține că a primit garanții de la UE că România va putea să investească în continuare în energie nucleară și proiecte pe gaze naturale dec. 22 G4Media 0 comentarii
USR ia în calcul atacarea bugetului de stat pe 2022 la CCR / Barna: E o discriminare faptul că unităţile administrativ-teritoriale cu primari USR nu au alocări în buget dec. 22 G4Media 0 comentarii
Maersk va plăti 3,6 miliarde de dolari cash pentru achiziționarea firmei LF Logistics din Hong Kong dec. 22 G4Media 0 comentarii
Ministerul Fondurilor Europene a lansat ghidul pentru Măsura 411, pentru ameliorarea efectelor provocate de criză în pandemia COVID-19/ Bugetul măsurii este de 358 milioane de euro dec. 21 G4Media 0 comentarii
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, e acuzat de USR că periclitează securitatea României prin faptul că ține la sertar legea care ar permite extragerea gazelor din Marea Neagră dec. 21 G4Media 0 comentarii
EXCLUSIV Au mai rămas de îndeplinit 18 obiective PNRR din 21 până la sfârșitul anului / Cele mai multe sunt „în consultare” deși au mai rămas doar câteva zile / Au fost bifate doar trei dec. 21 G4Media 0 comentarii
Oracle cumpără compania Cerner, pentru 28,3 miliarde de dolari, obţinând acces la servicii IT în sectorul sănătăţii dec. 21 G4Media 0 comentarii
Gazprom și-a redus livrările de gaz către Europa în weekend, ducând la creșterea prețurilor și a refuzat să rezerve capacitate suplimentară de livrare prin Ucraina dec. 20 G4Media 0 comentarii
Sindicatele din Educație au ieșit în stradă: Se aștepta o majorare de 16% a salariilor de bază/ Profesorii le-au urmat angajaților CFR și polițiștilor/ Garda de Mediu amenință la rândul ei cu grevă dec. 20 G4Media 0 comentarii
Ion Simu, șeful CFR Infrastructură: Rog toții colegii să înceapă lucrul imediat. Consecințele sunt deosebit de grave. Greva poate dura oricât/ Preotesa, șeful CFR Călători: Ne vom îndrepta împotriva vinovaților dec. 20 G4Media 0 comentarii
Surse: PSD a propus ca premierul Nicolae Ciucă să îşi asume răspunderea în Parlament pe certificatul Covid, pentru a fi adoptat până în Crăciun / Guvernul s-a reunit în ședință dec. 20 G4Media 0 comentarii
Booking.com se pregăteşte să deschidă în România un centru regional de servicii, unde vor munci sute de angajaţi. Unul dintre cele mai mari contracte de închiriere de birouri dec. 20 G4Media 0 comentarii
Update. EXCLUSIV Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, primul lider PSD care admite că majorarea cu 40% a pensiilor, promovată chiar de PSD, provoacă ”un risc considerabil”. Precizare a lui Câciu: „o eroare de tehnoredactare” dec. 19 G4Media 0 comentarii
Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea, a primit cel mai mic buget din tot guvernul: doar 183 milioane lei dec. 19 G4Media 0 comentarii
ULTIMA ORĂ Proiectul de buget pentru 2022, publicat de Ministerul Finanțelor. Cum evoluează bugetele marilor ministere față de 2021 dec. 19 G4Media 1 comentarii
EXCLUSIV Liber la cumpărat limuzine fără limită de preț și de capacitate cilindrică pentru Curtea de Conturi, ANRE, ANCOM și alte instituții de stat – ordonanța de urgență adoptată de guvern dec. 18 G4Media 0 comentarii
Inflația a ajuns în Bulgaria la 7,3%, cel mai mare nivel din ultimii zece ani dec. 17 G4Media 0 comentarii